::: AUDIO :::
Adela Greceanu – Și cuvintele sînt o provincie
::: TXT :::
Tartină. Cvasinecunoscută. A gestiona o relaţie În adolescenţă Adila mergea adesea la biblioteca liceului. Într-o pauză mare, cînd s-au îmbulzit toţi colegii să împrumute cărţile din programa şcolară, bibliotecara, o femeie fără vîrstă, cum se spune, cu părul gri-perlă tuns foarte scurt, niciodată machiată, îmbrăcată mereu în culori şterse, o femeie care nu zîmbea niciodată, a spus: Vă rog, nu mai veniţi cu tartine la bibliotecă! Şi cuvîntul „tartină” a urmărit-o pe Adila ani de zile, deşi nu ea venise cu tartine la bibliotecă. O vreme Adila a considerat că să spui „tartină” în loc de pîine cu unt sau sandviş, cum spune toată lumea, e un semn de aroganţă. Dar faptul că bibliotecara a folosit „tartină” în loc de pîine cu unt sau sandviş, cum spune toată lumea, avea legătură cu alt fapt, acela că bibliotecara nu zîmbea niciodată. Mai tîrziu, după ce terminase liceul, cineva i-a spus Adilei că este cvasinecunoscută. Ani de zile a urmărit-o acest cuvînt şi mai ales particula „cvasi”. Acel „cvasi”, pe care cineva se căţărase, era un necruţător nu exişti. Dacă i-ar fi zis simplu, omeneşte, nu cred că te cunosc, Adila ar fi putut exista. Şi a mai fost un cuvînt de soiul ăsta, care-i trîntea uşa-n nas, care-i spunea NU, categoric NU. Din cînd în cînd în garsoniera ei vine un bărbat. Cu el nu-i nevoie să spună nimic. Dacă încearcă să spună ceva – despre cum a folosi „tartină” în loc de pîine cu unt sau sandviş, poate fi semnul unei mari tristeţi şi nu dovada aroganţei, şi despre cum o mare tristeţe poate pune o mare distanţă între tine şi lume, o distanţă catego... – el o întrerupe: ce drăguţă eşti! Într-o seară bărbatul ăsta i-a spus Nu ştiu cum să gestionez relaţia noastră. De atunci pentru Adila „a gestiona” a devenit sinonim cu „tartină” şi cu „cvasi”. Adila Sîmbăta după-amiaza, dar mai ales duminica, nu prea îți vine să ieși din casă. Pe străzi, numai cerșetori, nebuni și golani. Adolescenți săraci, îmbrăcați colorat, vorbind tare. Cu frunțile încrețite, ca și cum chiar atunci ar învăța literele. Adila stă la fereastra ei de la etajul opt. E cald. Adevărul este că fiecare cuvînt e numai vîrful unui aisberg. Dedesubt colcăie sensuri fără nume dintre care, cîte unul e atras uneori la suprafață de forța cuvîntului de deasupra și înghesuit acolo, printre sensurile de bază. Și cuvintele sînt o provincie vizavi de sensurile pline de viață de sub ele, sensuri necunoscute și nerevendicate acolo, deasupra. O provincie pe verticală. De pildă, cineva îți zice: Adila, ești tensionată! Și, după cîteva zile, altcineva îți zice: Adila, ești tensionată! Și poți crede că se referă la același lucru. Cînd colo, fiecare ”tensionată” e o pompă care vrea să smulgă altceva din colcăiala de sensuri de dedesubt. Pe de altă parte, fiecare dintre noi sîntem cîte un vîrf de aisberg. Unii stau li-niș-tiți cu fundul pe toate sensurile posibile. Alții se foiesc întruna ca găina pe ouă. Primii, dacă se ceartă, se pricep să spună lucrurilor pe nume. Ceilalți, dacă vor să spună ”munte”, sînt în stare să scrie un roman. Sau pur și simplu să te privească într-un anume fel și asta să însemne ”munte”. La fel pentru ”clanță”. Cînd vor să înjure, tot așa, un roman sau o arcuire anume a buzelor. Asta nu înseamnă, însă, că-i exclus s-auzi din gura lor cîte-un simplu ”’tu-i mama ei de viață” sau un oarecare ”bună dimineața”. Liniuțe și bastonașe Ce să fac eu cu amănuntele care urcă din bezna copilăriei sau a adolescenței pînă aici, la etajul opt, ”amintiri” care mă fac om, ”amintiri” în afara cărora sînt o păpușă de cîrpă, urîțică? Numai cînd Dumnezeul ”amintirilor” se milostivește și-mi trimite un semn, de pildă: Na la tata, cum se făcea seară în camera ta de fetiță și lumina intra prin obloanele întredeschise și lăsa dungi pe podele, numai la un semn din ăsta păpușa de cîrpă se face om, se pomenește în rînd cu înserarea din copilărie și-și dă seama că e o provincială vizavi de ce se poate spune dar mai ales vizavi de ce nu se poate spune. Și tot ce poate face cu ”amintirile” e să le transforme în liniuțe și bastonașe, liniuțe și bastonașe, liniuțe și bastonașe...
Fragmente din volumul „Și cuvintele sînt o provincie”, inclus în antologia „Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe. Poeme alese 1997-2014”, Editura Cartier 2021 (Fragmente publicate cu acordul Editurii Cartier)
::: VIDEO :::