::: AUDIO :::
::: TXT :::
Florin Spătaru Făgaș diluat O blondă cu pistrui roșcovani în jurul nasului își împăturește hainele lângă pat: pantalonașii roz cu pisici albe, tricoul gri deschis, șosetele cu benzi colorate, chiloțeii albi și ariciul pufos pus în vârful grămezii. Își plimbă degetele pe lungimea cutelor și apoi se uită la ceas. Îl scoate și-l aruncă pe pat, își scoate cerceii și se uită la ei un pic. Îi lasă să se piardă printre firele ariciului. Se uită la oja roșiatică de la unghiile perfect conturate și descoperă o cuticulă obraznică. Se duce repede la baie să ia forfecuța. Revine zgribulită și nervoasă pentru că a mers în tălpile goale pe gresia din baie. Își ține brațele pe lângă corp și își ascunde sfârcurile întărite. Are pielea de găină și privirea hotărâtă. Face câțiva pași prin sufragerie și dă fără să-și dea seama peste o zonă delimitată de razele soarelui și se destinde. Se apleacă și-și îmbrățișează genunchii, vrea să se întindă pe spate, dar nu poate să amâne iar. Trebuie să respecte decizia luată. Părul îi vine peste ochi. Nu o să plângă. Se ridică, ia poziția de drepți și merge ceremonios. Acum e la fereastră. Afară e cald și oamenii par niște șobolani letargici, prea grași pentru ultima bucată de gunoi. Porumbeii se înghesuie pe un cablu și trei dintre ei se aventurează până pe buza clădirii. Dacă unul vine la fereastra mea, nu mă mai arunc. Unul a zburat din grup, s-a agitat un pic și a aterizat puțin mai departe, pe o gheretă. Unul roșiatic și slăbuț e ciugulit de ceilalți, hai, tu, măcar tu, vino. Se înalță timid, zboară prin dreptul ferestrei și apoi alunecă până jos pe trotuar. Lipită cu gura de geam, inima îi bate puternic. Nici un semn. Aburul respirației a creat o pată urâtă. Își ridică degetul subțire, alb și fin pentru a scrie ceva. Literele sunt lăbărțate și năvălesc afară din pată. Se uită la norii albicioși și începe să viseze. Își strânge pumnul drept și apoi își înfige unghiile în carne. Trebuie, a luat o decizie, nu se mai poate să amâne. Pe lângă unghiile ojate perfect se strecoară o picătură carmin. Nu o vede. Își ridică privirea și deschide geamul. De la etajul ei poate vedea agitația din apartamentul din față, pe care îl urmărește de mult timp. Vede ce fac cei doi în apartament. Ea aleargă spre bucătărie și are ceva în mână, iar el râde. Îi face mustăți cu frișcă și amândoi încep să se bată cu tort. El încearcă să-i prindă degetele cu dinții. Ea îi lasă farfuria în brațe și fuge în sufragerie. Nu o mai vede. Rămâne fixată pe el. Privește atent cum își curăță bărbia și lasă farfuria pe jos. Dă să plece spre ea, dar se oprește. Își pune palma la ochi, dar trișează, se uită pe furiș. Începe să-și desfacă blugii. În buzunarul din spate se vede plicul. E neatins, bineînțeles. Ce-o fi fost în capul ei, să-l oprească în magazin și să încerce să-i spună ceva. Nici măcar nu a avut curajul să-și ridice privirea spre el. După ce i-a întins plicul, a fugit. Cu plicul în mână, nu știa ce să facă, s-a uitat la vânzătoare, s-a strâmbat și apoi a tușit scurt. A început să vorbească cu vânzătoarea și să-și bage cumpărăturile în pungă. Plicul, plus chitanța și restul au ajuns în buzunarul din spate al pantalonilor. A urcat repede scările și gândurile negre au început să curgă. De obicei lupta și trecea peste, dar acum se dusese și ultima redută. Plicul nu avusese nici un efect, la fel ca toate celelalte încercări. Se duse la baie și aprinse lumina. Se uită în oglinda impecabilă la ochii triști, la părul bogat, la gura frământată. Îi venea să urle, să o lovească pe fata din oglindă, să ia apoi cioburile și să-și taie venele. Gândul că ar fi lăsat atâta mizerie o înfioră. Se spălă pe față și-și căută pijamalele. Mai bine încerca să se culce. Ariciul îi strânse părul și se gândi că ar trebui să se tundă zero și să fugă în lume. Numai că nu avea cu cine să fugă. Nu se mai putea uita în oglindă. Întinsă în pat, cu pătura trasă până sub bărbie, număra liniile fugare de pe tavan. Mașinile se întreceau, autobuzele împingeau încet câte un pătrat gălbui, iar uneori câte o pasăre stropea cu puncte tot spațiul. Nu mai voia să se gândească la nimic, dar nu putea, toate ideile negre năvăleau și o înjurau cu sete. Gura mamei ei se abătea ca o cucuvea asupra ei, toți băieții din liceu fluierau și țipau, dar nu după ea. De ce oare, întrebarea asta revenea obsesiv, ce nu avea ea, de ce era așa de urâtă. Degetele de la mâna stângă se strecurară sub bluza de pijama, cuprinseră timid marginea sânului, apoi îl cântăriră un pic. Sânul era mai mare decât mâna ei. Ce țâțoaice ai fată, îi zisese colega ei de bancă din liceu. Deci poate că nu ei erau de vină. Mâna ei caldă și tremurândă înveseli sfârcul întins. Se duse spre fereastra mare din sufragerie și dădu perdelele în lături, apoi în hol se propti în fața oglinzii. Își cuprinse ambii sâni, îi lăsă, desfăcu un nasture și închise ochii. Fiecare nasture o gâdila. Degetele se plimbau pe tiv, apoi pe piele, până la buricul bombat. Deschise doar puțin de tot ochii și urmări cum mâna dreaptă alunecă în pantaloni. Un suspin o înfioră. Se opri panicată, făcu ochii mari și înghiți în sec. Mâna stângă acoperi pieptul rușinat. Își mușcă buza de jos, apoi renunță repede la pantaloni. Mâinile erau crispate. Se uită spre fereastră. Ca o regină făcu un pas pe balcon. Două mașini săgetară piața, un porumbel somnoros gânguri, iar niște șobolani scotoceau prin tomberoane. Se uită în jos, iar apoi făcu repede un pas în spate. Geamul era rece, iar pielea i se făcu de găină. Sub lumina felinarului imens, începu să se mângâie, întâi stângace, apoi suav, curios, vivace, furtunos. Începu să ofteze, iar picioarele îi tremurau. Se prinse de balustradă, dar fierul ruginit se desprinse și trupul superb alunecă în golul celor patru etaje. Sirena ambulanței a zgâlțâit noaptea. Pe ghereta de ziare, porumbeii reveniseră la vechile locuri și se ciondăneau.