::: AUDIO :::
::: TXT :::
Simona Popescu Cartea plantelor și animalelor Cîmpurile de rapiță Unii aleargă pe cîmpuri de interes. Noi mergem încet în direcția opusă. De aici încep lanurile nesfîrșite de rapiță. Aceasta se numește însingurare voluntară și are culoarea galben‑aprins. Flori pentru tata Un buchet din flori de aur de sunătoare și-n mijlocul lor un buchețel albastru de cicoare din care să faci tu ceai acolo, departe, în rai. Cele mai frumoase flori din lume culese anume pentru tatăl meu. Și coronițe de margarete cum îmi făceai tu mie în copilărie îți împletesc și-n gînd îți vorbesc. Brățara din trifoi roșu Brățară din trifoi roșu ți-am făcut și nu ți-am mai dat-o am lăsat-o în iarbă. Au trecut de atunci 40 de ani. Vrei să-ți fac o brățară nouă? Trifoiul roșu iar a-nflorit. Prea multă grijă Am avut o plăntuță (îi dăduseră chiar și pui pe care poți să-i transpui în alte ghivece și să-i dai mai departe). Am udat-o, am mutat-o de colo-colo am pus-o la umbră, la soare ceva nu-i mergea. Am îngrijit-o cu mare atenție. A început să pălească și mai tare puii s-au uscat rădăcinile au putrezit poate de la prea multă apă de prea multa grijă, m-am gîndit. Și tot privind așa la ea în minte-mi veni o voce străină – a mea: prietenii putrezite, prea mult îngrijite... Pagur Printre cele mai mult sau mai puțin rapace pradă ești. Altă vîrstă, străină de toți, cum totdeauna ai fost. Caută-ți o nouă cochilie în care să te ascunzi. Care să-ți fie trup și casă. Și unde toate pe minte o lasă să facă ce-i place ce-i place. Ți-ai făcut corp din cuvinte, carapace. Neprieten de orice fel, lasă-mă-n pace! Ghicitoare N-are solzi, nu strălucește ca un oarecare pește dar e unic nu se-asamă cu ai săi din regn, din specie se plimbă pe verticală și-are-o coadă terminală înăuntru răsucită tata-i mamă și mai zic că e tainică ideogramă (pentru mine). Bătrînețea animalelor Ce bine că nu se vede bătrînețea animalelor. De pildă cele cu blană, de casă. Mîța are tot cap de mîță-copil și blana tot mătăsoasă. Dar omul? În continuă schimbare pînă spre „fiară bătrînă“, cum spunea un poet. Sărmană ființă cîndva fericită și de-ntristare-acum împietrită în resemnare, cine și cum ar putea pe tine ție, din nou, să te redea? Dincolo de carcasă e tot fata frumoasă, ascunsă, nevăzută, mută. Tot băiatul frumos, ascuns, nevăzut, mut. Sau poate nu e așa. Poate că totul se uită, poate că totul devine doar un defunct trecut pentru tine (ce nu semeni cu mine). În copilăria mea se zicea că omul e făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cîte chipuri Dumnezeu are chiar și într-un singur om oare? Spatangus Poezia e un arici de mare – Spatangus - care lasă semne nepieritoare. Poezia e un arici de mare care țese în el însuși - și mult mai tîrziu (cînd el dispare din propria-i lucrare) vizibilă pentru alții o trainică și misterioasă floare. Melcul și Cochilia Și pînă nu își termină cochilia nu e-mplinit pur și simplu – chiar și să vrea – nu se poate opri. Deși n-o vede dinafară – lucrarea-i – el știe, cînd se retrage în camera din urmă, că va fi terminat. Încununarea corpului său îi e și adăpost. Cum știe melcul cînd e gata? Cum știu și eu! (Și e gata? Mai e? Instinctul zice: „Mai e!”).
(Fragment din volumul Cartea plantelor și animalelor, Editura Nemira, 2023)