::: AUDIO :::
::: TXT :::
Florina Ilis Cartea numerilor
1. La început a fost tata.
Tatăl meu. Ioachim. Dar, mai întâi de tatăl meu, a fost tatăl tatălui meu. Gherasim. Bunicul meu. Şi mai întâi de tatăl tatălui meu a fost tatăl tatălui tatălui meu. Anton. Străbunicul meu. Care a trăit cu Maria şi au avut patru fii, pe Antim, Avram, Leontie, Gherasim şi o fată, Eva. Şi mai întâi de tatăl tatălui tatălui meu a fost tatăl tatălui tatălui tatălui meu. Achim. Şi tot aşa mai departe până în ziua fericită dintâi.
2. La început a fost mama.
Mama mea. Ana. Dar, mai întâi de mama mea, a fost mama mamei mele. Terezia. Şi mai întâi de mama mamei mele a fost mama mamei mamei mele. Străbunica mea Teodosia. Care l-a luat de bărbat pe Varava şi-au avut doi fii, Nicolae şi Visarion şi două fete, pe Terezia şi pe Drosia, nebuna lui Hristos. Şi mai întâi de mama mamei mamei mele a fost mama mamei mamei mamei mele. Iohana. Şi tot aşa mai departe. Când mama şi tata trăiau fericiţi în Grădina raiului.
3. În realitate,
mama şi tata nu trăiau în Grădina raiului, ci într-un sat din raionul Crişana, Republica Populară Romînă. Dar de fericiţi erau fericiţi. Fiindcă mama avea zece ani, iar tata doisprezece. La vârsta copilăriei totul este fericire şi viaţa pare un luminiş frumos, chiar dacă vremurile erau cum erau. Adică nu tocmai dintre cele mai fericite fiindcă ceea ce voi povesti s-a petrecut într-o dimineaţă de aprilie 1956. Nici mama, nici tata n-au ştiut să-mi spună ce zi. Doar că era pe la începutul lunii, într-o luni sau joi. Tata susţine că fusese luni, în prima de după noaptea cu lună nouă, fiindcă pe vremuri aratul de primăvară începea în prima zi a săptămânii şi, negreşit, de lună nouă! Mama îşi aminteşte că era joi, deoarece cu o ziuă înainte fusese la şcoală, deci, în nici un caz, luni. În prima sau a doua săptămână a lunii aprilie?, am intervenit eu fiindcă îmi dădeam bine seama că în felul acesta nu voi ajunge nicăieri. În orice caz, fusese înainte de Paşti! Cu asta erau amândoi de acord. În anul acela, Paştele picase chiar în prima duminică din luna mai. Să tot fi fost, aşadar, într-o zi din aprilie, în anul 1956, cu vreo două sau trei săptămâni înainte de Paşti, când mama şi tata trăiau fericiţi. Gherasim, tatăl tatălui meu, chiabur[1] cu izvoare de venituri[2] şi Spiridon, tatăl mamei mele, alt chiabur cu izvoare de venituri, ieşiseră de bună dimineaţă la plug. Un lot din pământurile tatălui tatălui meu se învecina cu unul din pământurile tatălui mamei mele. Locului i se spunea Măgura şi se întindea din Valea Satului, pe Deal, de-a lungul pădurii, până în drumul Chicerii, departe, spre satul Dalmarea. Mama fusese trezită dis-de-dimineaţă de tatăl ei.
- Azi nu mergi la şcoală, Ană, vii cu mine să stai înaintea boilor!, îi şoptise el fără asprime în glas.
- Înaintea boilor???
Parcă văd ochii mari ai fetiţei de zece ani când aude una ca asta. Sau i se pare că visează? Visează, desigur.
- Hai, Ana tatii, scoală!
- Şi la şcoală?
- O să ajungi mai târziu!, zise el zâmbind. N-ai grijă!
Nu, nu visează! Mama mai avea o soră mai mică care dormea lângă ea, iar mama mamei mele zăcea de-o vreme bolnavă. Ce să facă? Despre ea era vorba! Fetiţa s-a mişcat în aşternutul cald gândindu-se că ar mai putea dormi dacă ar merge la şcoală… S-a ridicat încet, aşteptând ca tatăl ei să spună: Culcă-te ’napoi, Ană! Dar el n-a zis! Acelaşi lucru îl auzise tatăl meu de la tatăl lui. Mai mult sau mai puţin în aceleaşi cuvinte. Mai mult sau mai puţin cu aceeaşi dulceaţă în glas.
- Sus, Ioachime! Vii cu mine la plug! Că am fost să tocmesc oameni, da’ nime’ nu mai vrea să lucre’ pentru chiaburi, a spus tatăl tatălui meu cu tristeţe sau năduf. Tre’ să plătim impozitele, să achităm cotele… Haida!
Ioachim s-a bucurat că a fost trezit din somn fiindcă visase urât. Era leac de sudoare, o sudoare rece, în timp ce capul îi fierbea ca şi cum ar fi fost cuprins de fierbinţeală. S-a ridicat din pat, părându-i rău după ziua aceea de şcoală, nicidecum după somnul dulce care numai dulce nu fusese în noaptea aceea. Ar fi vrut să meargă la şcoală, să înveţe, dar cum să-i spună asta tatălui său?! Dacă ar mai fi avut vreun frate ar fi zis: ia-l pe fratele meu! Dar nu avea. S-a îndreptat înspre ligheanul cu apă rece pregătit dinainte de mama tatălui meu, Zenobia. Aşa se face că băiatul de doisprezece ani şi fetiţa de zece ani se aflau în acea dimineaţă de aprilie la plug, cu taţii lor.
[1] Chiaburi – clasă exploatatoare ce împiedica colectivizarea agriculturii şi care trebuia lichidată cu orice mijloace.
[2] Izvoare de venituri – o exprimare metaforică a tezei leniniste conform căreia orice venit individual, oricât de mic (izvor-izvoraş), naşte în fiecare ceas, în mod spontan, capitalism, de aceea trebuie desfiinţat în favoarea avutului colectiv.
(Fragment din Cartea numerilor, Polirom, 2018)