Este poet, prozator, dramaturg, traducător, publicist şi scenarist. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. A fondat împreună cu fratele său, Mihail Vakulovski, şi graficianul Dan Perjovschi revista online Tiuk!. Conduce, împreună cu Moni Stănilă, Cenaclul Republica al Bibliotecii Municipale din Chişinău. Pentru aceeaşi bibliotecă realizează, din 2019, „Dialogurile bibliotecii”.
Alexandru Vakulovski asta face: se droghează citind literatură, multă literatură, cu care-și hrănește fiecare celulă a creierului; ascultă multă, multă muzică (de toate genurile), pe care încearcă să o înțeleagă și să o transforme tot în literatură; vede multe filme (Călugărul și moartea e doar o mică sugestie) doar pentru a-și redimensiona în permanență viziunea asupra lumii contemporane. Alexandru Vakulovski trăiește într-un prezent populat cu amintiri și o face într-un mod deloc manierist. Așadar, a se citi Pizdeț! (Nona Ropotan)
Alexandru Vakulovski crestează adânc și presară sare peste tot, cu grijă să nu scape ceva netratat. S-ar parea că poetul-prozator a învățat oroarea pe de rost, în ipostazele ei complementare. (Ovidiu Pecican)
Prin grila furiei poate fi justificat limbajul lui Alexandru Vakulovski. Duritatea lui este o expresie a furiei față de structurile sofisticate și osificate ale societății. (Dumitru Crudu)
Titluri (selectiv):
- Bong (Polirom, 2007)
- 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană (2010)
- Daţi foc la cărţi (Tracus Arte, 2012)
- Privelişti (Charmides, 2017)
- Pizdeț (Polirom, 2020)
- Urmuz. Cei dintâi trăsniţi (Polirom, 2021)
- A cui e casa asta (Charmides, 2021)
- Letopizdeţ (Polirom, 2022)