Este profesor la Facultatea de Litere din Iași. Este redactor-șef al revistei de cultură „Timpul” și scrie cronică literară în „Observator Cultural”. Este membru PEN România.
Cartea lui Bogdan Crețu readuce în prim-plan un personaj pe cale de dispariție din romanul ultimelor două decenii: intelectualul care își pune întrebări asupra sensurilor mai adînci ale existenței și ale literaturii, caută soluții de viață și privește scrisul ca pe unul dintre actele omenești fundamentale, socotindu-l înscris în biologia profundă a ființei umane. (Octavian Soviany, „Observator cultural”)
Bogdan Crețu oferă, cu primul său roman, o carte pentru toată lumea (însă nerecomandabilă minorilor <sic!>), plină de vervă picarescă și bulimie livrescă, puștească și înțeleaptă, realistă pînă la a atinge, pe alocuri, un naturalism crud și ireală, cînd trebuie, pînă la transfigurare. (Ovidiu Nimigean)
Titluri (selectiv):
- Cornul Inorogului, editura Polirom, 2021
- Nichita. Poetul ca și soldatul, editura Polirom, 2022
Premii (selectiv):
- Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România