A studiat Economie și Filosofie. A fost redactor la revistele satirice Academia Cațavencu și Kamikaze și realizator de programe la Radio Guerrilla. După texte lui s-au făcut spectacolele de teatru Șotron (regia: Nona Ciobanu, Ljubljana, 2010); Iubitafizica (producție a Lightwave Theatre Company, 2014); Teoria tăcerii (spectacol-lectură în regia Marianei Cămărășan, Festivalul de Teatru Undercloud, 2017); Sunt eu, Annabel (producție a Lightwave Theatre Company, 2017).
Site personal: iuliantanase.ro
Cum am putea, oare, să uităm – pentru a parafraza, tandru, cel mai emoţionant poem al volumului – „destinaţiile” Iubitafizicii, cînd Iulian Tănase ne invadează conştiinţa cu subconştientul său, ne intră pe sub piele epilîndu-ne venele prin interior şi se plimbă cu gondole tăcute pe arterele noastre…? (Alex. Leo Şerban)
Iubirea e personajul principal al lui Iulian Tănase şi, cu ajutorul ei, poetul reinventează totul: lunile anului, calendarul sărbătorilor (ne)ortodoxe, anatomia, meteorologia şi toate celelalte ştiinţe. Iubitafizica este un joc continuu, cu zeci de trimiteri la alte cărţi, la alţi scriitori, de care poate ai auzit, la tot felul de lucruri pe care poate le ştii deja, la schemele veşnice ale iubirii. (Svetlana Cârstean)
Titluri (selectiv):
- Cucamonga (Herg Benet, 2011)
- Oase migratoare (Nemira, 2011)
- Manualul Îmblînzitorului de Cafele (Herg Benet, 2013)
- Iubitafizica (Herg Benet, 2013)
- Experimentul MAMATATA (Herg Benet, 2015)
- Abisa (Herg Benet, 2016)
- Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (Nemira, 2017)
- Melciclopedia (Nemira, 2017)
- Teoria tăcerii (Herg Benet, 2018)
- Extraordinara călătorie a ariciului Ariston (Nemira, 2019)
- Dumneziac (Curtea Veche, 2019)
- Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri (Vellant, 2021)
- Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare, Pandora M, 2022
Premii (selectiv):
- Premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania)
- Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Graz, Austria)