A studiat Jurnalism și Științele Comunicării. Cursul de creative writing ținut de Bogdan-Alexandru Stănescu și Cezar-Paul Bădescu, la care a participat în 2017, i-a reactivat pasiunea pentru scris. Au urmat cursul coordonat de Florin Iaru și Marius Chivu, Atelierul de croitorie literară sub îndrumarea lui Florin Iaru, trei Ateliere intensive de scriere creativă la Vama Veche, completate de șapte serii de Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri. Povestirea sa Toți cerceii din Vamă a fost aleasă de regizorul Radu Afrim pentru a face parte din spectacolul Seaside Stories. Locuiește în București și scrie în #celmaifrumosbalcondinlume, iubește marea, cerceii lungi și îngrijește împreună cu fiica sa o herghelie de unicorni curcubeu.
Aș spune că avem în față o carte despre iubirea implacabilă a unui copil pentru părintele lui, dar și despre răul pe care-l facem, de multe ori fără s-o știm, copiilor noștri. O carte sobră, matură, tăioasă ca o sabie de samurai, dar care își conține în adâncuri o tandrețe și o capacitate de a ierta pe care un scriitor mai puțin talentat le-ar fi exhibat cu orgoliu. (Bogdan-Alexandru Stănescu)
Subiectele povestirilor ei ar fi încadrabile la fapte diverse – subcategoriile violență domestică și așa-numitul „bullying“, termen care n-are echivalent românesc. Cu volumul ei de debut Lavinica Mitu devine una dintre cele mai importante voci dintre prozatorii noului val, „vocea de la balcon”, cum scrie ea însăși în nota bio-bibliografică de pe prima clapetă a cărții. (Cristian Teodorescu, Cațavencii)
Titluri (selectiv):
- Bărbatul fără cap, 2022
Premii (selectiv):
- Nominalizare la Premiile Sofia Nădejde, 2022