::: AUDIO :::
::: TXT :::
Dan Coman Insectarul Coman Amintire de pe strada Grigore Bălan Copiii au adormit în camerele lor. În bucătărie, cu puloverul de lînă pe umeri, o femeie aproape străină corectează tezele celor de-a șasea. Ninge de patru zile, numai de nu s-ar opri. Am fumat o țigară în sufragerie. Am închis cu grijă fereastra, m-am așezat la birou. Mărul meu putred: o fotografie salvată-n calculator. De-acum noaptea. Noaptea întreagă. Numai de nu s-ar opri. 1. Anul s-a dus, suntem deja la începutul anului și încă în viață: o bucurie proaspătă ca un pui congelat de care vom trage pînă ce-o să ne înghețe mîinile. (sunt un om matinal. mort de oboseală și fără nici un chef dar matinal: în picioare înainte de cinci pregătind cafea la ibric) Am pus totul în ordine. Am ieșit în ger, pe balcon, am lovit cu arătătorul rufele înghețate, am desprins cu greu porumbelul înțepenit pe pervaz. (în bucătăria aceasta e bine și cald. fumez fără oprire. mă gîndesc la copiii mei, la o elevă de-a XI-a, la bunul Dumnezeu în care nu reușesc nicicum să cred) Anul s-a dus. La începutul anului entuziasmu-i neschimbat. Aceeași idee fixă (am așteptat asta și acum doi, și acum 18 ani, dar abia după 40 poți spune că nu aștepți în zadar). (efortul făcut în numele frumuseții va fi fără sfîrșit) 2. Efortul făcut în numele frumuseții va fi fără sfîrșit. Nu e de noi. Noi – morți de oboseală și fără nici un chef, dar mereu printre oamenii pe care i-am iubit și de care continuăm să avem grijă. Am admirat curajul altora, ne-am folosit de el cît să trecem de criză. Am revenit la căldura bucătăriei, printre cei apropiați (și acum? acum vom rămîne aici, unde nu mai există speranță) Lucrurile vor fi lăsate în ordine: talentul, neatins, interviurile, fără cusur, prietenia – decisivă pentru încă cinci-șase ani. Cînd ne-am trezit dimineață am văzut gerul – am admirat chiciura de la etajul nouă, stînd la căldură, fumînd deasupra Bistriței, sărbătorind cu cafea la ibric. (prietenia noastră atît de veche și uite, niciodată pînă acum astfel de confesiuni – să fie vîrsta? să fie doar disperarea?) Femeia pe care atît am iubit-o a lăsat pe masă lista de cumpărături. O femeie frumoasă pe care-o admiri. Imposibil de trăit așa, ca frații, cum ai scris într-un poem. Și totuși: să alegi bucătăria ei, să speli vasele, să-ți adormi mintea cu meciuri din Premier League. Iar acum? Acum vom rămîne aici, unde totul se năruie. 3. Ninge, respirațiile copiilor trec iute dintr-o cameră într-alta și se ascund sub măsuța din hol. Umplu sticla cu apă la bucătărie. Cu fruntea lipită de geam aștept să se prăjească o felie de pîine. În blocul vecin toate luminile s-au stins. Concentrează-te pe corp, îmi spun. Caută locul cel mai expus și strălucește. Ridică miza. Spaima de curcani, albăstrelele, admiratoarele de pe facebook – nu le evita. Fă sport. Lasă capul să pocnească de fericire. Respectă cu strictețe programul. Scrie fără să-ți pese. Fă plimbări prin zăpadă. Nu ezita să lași totul baltă. Iată-mă, un om încă tînăr într-un anotimp înghețat, fumînd în fereastra bucătăriei, așteptînd dimineața (pata galbenă care-a săltat de cîteva ori după deal a rămas de cealaltă parte, nemișcată). Din cînd în cînd strecor cerculețe prin cerculețele de fum, alteori închid repede ochii. Am obosit. Casa e-n somn. Cinci jumate pe vreme de iarnă: picioarele mi-au înghețat, ceașca am răsturnat-o pe farfurioară. Încă puțin și viitorul va fi la fel: școală și nervi, copii și agitație . Țin perdeaua cu umărul: frig doar din loc în loc, acolo unde, la geamuri, sclipesc beculețe. La ora asta inteligența și speranța sînt încă funcționale. (dac-aș dispărea acum, ar fi inutil). Tot ce am încercat să salvăm, am salvat. N-a mai rămas nimic altceva de făcut. Pata de grăsime care acum cinci minute părea trecută de deal a alunecat înapoi, prelungind așteptarea. Întorc ceașca și mai torn puțină cafea. Un om încă tînăr în fereastra bucătăriei, fumînd. Fără nici un chef, înainte și imediat după miezul nopții și din nou, acum, la cinci dimineața, pregătind cafea la ibric. Am așteptat să treacă noaptea, să se ducă de tot. Am stat nemișcat pînă ce pata galbenă a săltat peste deal și după cîteva încercări a luminat centrul, partea de jos a orașului, ușa noastră dublă.. N-am fost niciodată ghidat de curaj. N-am luat niciodată Hotărîrea. Am pîndit însă în multe dimineți: acolo unde se termină strada Grigore Bălan începe viața. Musculița aurie mișcînd întruna la capătul cîrligului. N-o să scăpăm de strălucirea ei.
(Fragmente din Insectarul Coman, Editura Charmides, 2022)