::: AUDIO :::
::: TXT :::
Mariana Buruiană
Pe cine iubești mai mult
Mariana Buruiană
Pe cine iubești mai mult
― Tudoricăăăă! strigă mamaie din bucătărie, unde, cu mânecile suflecate până la coate, amestecă de zor compoziția de sarmale. Tudorică e tataie și nu răspunde pentru că e la birou, în capătul celălalt al apartamentului. Scrie. Cu halatul de baie strâns bine peste puloverul pe gât și cu ochelarii cu șnur ținuți în vârful nasului, apasă cu degetele arătătoare pe tastele laptopului. Țac. Țac. Țac. Pauză, semn că iar nu mai știe unde e „ă“-ul. Și doar i-a arătat mami de atâtea ori! Ba chiar îi lipise și hârtiuțe pe taste, ca să nu mai uite, dar s-au dezlipit. Țac. L-a găsit. Țac. Țac. Mami e nora lui tataie și a lui mamaie. Cât e ea plecată la serviciu, Adiță stă cu ei. La șase, mami vine și-l ia acasă, unde sunt doar ei doi până a doua zi dimineață, când o ia de la capăt: școală, mamaie și tataie, acasă. Tati e în Italia, la muncă, vorbește cu el numai la telefon, dar a promis că data viitoare când vine îi aduce o jucărie. El i-a zis că mai bine o tabletă, că toți copiii de la școală au tabletă. Tati a râs și a zis hopa, ce mare te-ai făcut deja, gata cu jucăriile? Mami l-a mângâiat pe cap și l-a trimis de acolo, că voia să vorbească singură cu tati. Nu mai știe cum a rămas, dar el speră să o primească de Crăciun. ― Tudoricăăăă! Ia vino-ncoa’! se aude iar vocea lui mamaie, mai tare de data asta, dar tot niciun răspuns. Aroma de ciorbă de pui a umplut tot de trei camere de la parter, în care de obicei miroase vag a mucegai. El știe cum arată mucegaiul: odată, când a rămas să doarmă la ei, mamaie i-a trezit pe toți cu noaptea în cap, zicând că ea nu mai poate să respire, și s-a apucat să caute prin toată casa. L-a chemat pe tataie și amândoi au tras dulapul mare din dormitor și biblioteca de pe hol, cu icnete și șoapte, să nu deranjeze vecinii. Bine, tataie bodogănea că ce, acum a apucato, nu putea să aștepte măcar până la ziuă, dar ea l-a repezit, hai mai repede, că se îmbolnăvește și copilul. La asta, tataie n-a mai avut ce să zică și a mai împins o dată, până când mamaie a zis gata, că am loc să șterg. Atunci a văzut și el pe spatele mobilei și pe pereți niște pete negre și scârboase, care miroseau urât și pe care nu avea voie să le atingă. Mamaie l-a pus pe tataie să aducă soluția specială din baie, dar tataie nu a găsit-o și mamaie l-a certat că niciodată nu găsește nimic. Pe urmă a mai zis ceva, dacă era nu știu ce acolo, sigur o vedea, dar el n-a înțeles ce și tataie a zis vezi cum vorbești, că te-aude copilul! Mamaie s-a dus boscorodind în baie, de unde s-a întors cu o sticlă cu pompiță, iar pe el l-a trimis înapoi în pat, să mai doarmă, că-i mic, tre’ să crească. ― Mă Tudorică! De ce nu vii când te strig? Ce tot faci aici? dă ea buzna în dormitor. ― Hm? ridică speriat ochii din ecran tataie și o privește pe deasupra ochelarilor. Ce vrei, tu? Lasă-mă în pace când am treabă. Ți-am zis de atâtea ori să nu mă deranjezi când scriu. ― Ia mai lasă-mă cu scrisul tău! Marele scriitor, ce să spun! își dă mamaie ochii peste cap. ― Eh, ce știi tu? Viața mea e un roman! zice tataie replica lui preferată. ― Mai bine închide ăsta, să nu mai consumi curentul degeaba, și adu-mi niște varză murată din balcon, că n-am cu ce să fac sarmalele. ― Da’ de ce nu-ți iei singură? mormăie el și dă să se întoarcă la laptop. ― Și de mâncat, tot singură o să mănânc, dacă nu-ți ridici fundu’. Ia uite la el! Toată ziuabună ziua stă țeapăn pe scaunu’ ăla, de zici că-și dă doctoratu’ la pensie. Asta cam așa e. Că și el, când vrea să se joace împreună, e trimis la plimbare. Du-te și joacă-te singur, că tataie are treabă acum, așa îi zice. El îi mai dă târcoale, curios, dar tataie cică nu poate să se concentreze dacă nu are liniște. Atunci el se bosumflă, că doar se joacă în liniște, numai mașina mai scoate câte un huruit când face curse pe sub picioarele biroului. Și îl mai întreabă din când în când ce scrie, dacă sunt povești pentru copii, dacă îl bagă și pe el în poveste, dacă apare și mami, dar mamaie, dar… Atunci tataie se ridică încovoiat de la birou, pufnind și scârțâind din toate încheieturile, se îndreaptă cu greu de spate și îl ia de mână. Îl duce așa în sufragerie, unde mamaie își urmărește serialul coreean, și îi zice ține-l tu, că eu am treabă. Ea nici nu întoarce capul, că tocmai se ceartă unii pe ecran, așa că rămâne și el cu privirea pironită acolo. Își trage de colțurile ochilor, să semene cu actorii, apoi se pune în fața ei. Uite, mamaieee, uite cum arăt, mă veeezi? Ea îi zice taci din gură, joacă-te cu ceva și fii cuminte cât se uită mamaie la serial și pe urmă te las și pe tine la desene. El găsește niște foi și un creion și-și face de lucru cu ele. Scrie ca tataie. Umple paginile cu niște purici lăbărțați. Uite, mamaieeee, și eu scriu! Foarte bine, mamaie, ia și scrie! Da’ pe tataie de ce nu-l lași? Ei, el nu scrie așa frumos ca tine. Lui îi crește inima de bucurie și se duce să-i zică și lui tataie. (…) Fragment din volumul Pe cine iubești mai mult, Editura Nemira, Colecția n’autor, 2023)