::: AUDIO :::
::: TXT :::
Petronela Rotar
Poem pentru tata
bună dimineața spitalul
la ATI covid vă rog
așteptați e ocupat
(vocea metalică a operatoarei)
bună ziua spitalul
la ATI covid vă rog
așteptați
așteptați
și muzica de așteptare ce ar trebui să fie calmantă, dar în realitate e pasiv-agresivă
dirididi lalala
pe care nu mai suport să o aud
în timp ce ghemul de frică și furie crește în stomac
nu răspunde nimeni, reveniți mai tîrziu
bună seara spitalul
la ATI covid vă rog
la ATI covid vă rog
la ATI covid vă rog
diridididi lalalala
nu răspunde nimeni, reveniți mai tîrziu
sor-mea spune: ăsta nu e semn bun
dar lipsa veștilor e aproape întotdeauna o veste bună
dacă murea ne sunau ei
bună seara spitalul
la ATI covid vă rog
asistenta spune: tocmai voiam să vă sunăm, pe domnul l-am trimis de urgență la Județean
face convulsii, saturație 60
ne așteptăm la ce e mai rău
bună seara spitalul
bună dimineața spitalul
la ATI Covid vă rog
doctorul spune: trebuie să fim realiști, domnul e în stare foarte gravă
e chestiune de zile sau chiar de ore pînă cedează organismul
bună seara spitalul
la secția de unde nu mai scapă nimeni, vă rog
îi puteți duce un telefon la ureche să-mi iau rămas bun?
vă rog, sigur aveți sau ați avut și dumneavoastră un tată
citesc o carte în care eroina se bucură că tat-su a murit
și plîng și mă gîndesc la tata cu tristețe și milă
cum moare singur pe un pat de spital
înconjurat de combinezoane străine și albe și măști fpp
și nimeni nu îi duce un telefon la ureche
fiindcă în țara asta nimeni nu vrea să se complice
în ATI-uri oamenii sînt sătui și tragediile s-au banalizat
morții sînt doar cifre în statistici de pandemie
iarna asta în juru-mi
oamenii mari rămîn cu toții orfani
eu sînt o fiică bună, tata
îmi pun numele și pilele la bătaie cînd vor să te trimită acasă să mori
fac scandal, mă zbat, dau telefoane sus-pușilor
doar ție nu am cum să-ți dau telefon
eu sînt o fiică bună, tata
am o lumînare mereu aprinsă pe masă și-ți șoptesc rugăciuni
cînd trec cu mașina prin fața spitalului în care nu am voie să intru
să poți pleca în lumină cînd decizi că e timpul să lași toate astea aici
și pe noi
eu sînt o fiică bună, tata
am muncit și-am plătit sute de ore de terapii
în care am vorbit cu un scaun gol ca și cum aș fi vorbit cu tine care nu mai puteai vorbi
în care am prelucrat iar și iar relația cu tine care nu mai puteai prelucra nimic
ca să ajung să mă împac, să înțeleg, să iubesc un tată afazic și pe jumătate paralizat pe care nu-l mai cunosc și care nu mă cunoaște
eu sînt o fiică bună, tata
ți-am dedicat un șir de bărbați leiți ție (și nici nu m-am prins măcar)
dorm lîngă un bărbat leit ție și visez că te pot vizita, că te sun și răspunzi
și mă trezesc țipînd, leoarcă de sudoare și cu inima bubuind
bună seara spitalul tatăl dumneavoastră vă aude
alo, tata, sînt fiica cea bună
fiica ta de succes
fiica ta de care se tem să te lase să mori
adun lacrimile ca pe niște mărgăritare
scriu poeme slabe pe care nu o să le citești niciodată
sun de cinzeci de ori pe zi la spitalul în care nu ești nici viu, dar nici nu te-ai stins
nu-ți face griji pentru noi, sîntem bine
depănăm ghemul de frici din stomac
o să împletească mama din el fulare uni cînd o să se facă bine
să le purtăm în toate celelalte ierni în care
nu vei mai fi
**
Toți bărbații mei au semănat cu tata
Unii foarte evident, alții în feluri subtile, insidioase
La început cu părțile neîmblînzite ale tatălui meu, pe care am încercat să îl îmblânzesc îmblânzindu-i pe ei
(Nu mi-a ieșit, doar m-am lovit și tăiat mai tare în muchiile lor ascuțite)
Mai încoace cu părțile lui frumoase și bune, pe care abia tîrziu le-am putut (re)cunoaște.
Hărtănită de cruzimea lui fioroasă
Dar toți bărbații mei au semănat șocant cu tata
You have a genre, mi-a zis fie-mea cea mică cîndva
I have a genre, am admis cu greu față de mine
iar genul acela e tata
Îi recunosc chelia în bărbații mei
Mușchii de om muncit, care a lucrat cu brațele lui toată viața
pînă cînd brațele lui au paralizat
În furia care l-a mîncat pe interior și i-a explodat venele
În frica pe care și-a camuflat-o în violență și agresivitate
Mai bine să ataci, mai bine să lovești decît să simți frica
și care i-a făcut praf rinichii pînă la sfîrșit
În durerea pe care nu a știut să o distileze
Tata a murit de frică, de furie și de durere
dar toți ceilalți cred că a avut trupul bolnav
Mai încoace, îi recunosc și în îndemînarea-i- i se spunea Mînuță de Aur
În căldura și bunătatea pe care și le permitea mai mult cu străinii
(străinii nu te pot răni)
În inteligența ascuțită, care îl făcea să priceapă fără școală aproape orice
În nevoia de iubire, de tandrețe
Pe care niciodată nu le-a primit
doar s-a însurat cu o femeie sloi
Îl recunosc pe tata în fiecare dintre bărbații mei
și nu mă mai sperie asta
De cînd l-am îmblînzit pe tata din mine
**
Eu sînt fiica cea deșteaptă
Fiica de 9 și 10
Cum și azi îmi spune mama
Fiica care se descurcă
Care poate
Care știe
Fiica citită
Cum neam de neamul ei nu a fost
Sînt fiica care a reușit în viață
Pe care o oprește lumea pe stradă
(Chiar și în pădure cînd aleargă)
Să facă poze cu ea
Sau să îi spună cu lacrimi în ochi cît de mult îi ajută
Fiica invitată să vorbească
Să umple lumea cu vorbele ei înțelepte
Fiica care se plimbă pe unde vrea în lume, zboară la biznis de pe continent pe continent de parcă ar fi pasăre călătoare
Care parchează beemveul cumpărat din banii ei, munciți de ea,
în fața porții, în timp ce mamei îi crește pipota
De mîndrie și statutul în sat
Și dacă toate astea
Nu sînt decît strădania
De a demonstra că ești suficient de bun
Pentru a fi iubit?
Sînt fiica care a reușit în viață
A scris cărți, a făcut școli
A devenit cineva
Fiindcă doar așa a obținut iubire
Sînt fiica femeie care nu are nevoie de nimic de la nimeni
Fiindcă pe toate le are și le poate ea însăși, de una singură
Căreia nu ai ce îi da ce nu are sau poate deja
Femeia hiperindependentă care a înțeles prea devreme că în viața asta nu te poți baza pe nimeni
Decît pe tine
Decît pe tine
**
pe mîna ta dreaptă scrie alive
direct pe încheietură
erai foarte puțin vie cînd ți-ai tatuat asta - supraviețuiai
ce-i drept
scăpaseși vie
dintr-o avalanșă
o furtună pe mare
moartea primului tău iubit
un doliu neîncheiat
două burnouturi și o depresie lungă aproape cît viața
bătăi sistematice de cînd aveai un an pînă aproape de majorat
un viol
o familie disfuncțională
una sau două tentative de suicid
o singurătate ca o apă adîncă și neagră și nesfîrșită
scăpaseși vie
dar nu trăiai
supraviețuirea nu e viețuire
tot așa cum coma nu e viață
dar nu-i nici moarte
a fi viu înseamnă să nu mai simți difuz, vag, estompat
să nu mai trăiești ca prin vată