::: AUDIO :::
::: TXT :::
Alina Purcaru Tot mai multă splendoare Aș vrea să fiu un bărbat suedez care pleacă în Danemarca doar ca să bea bere cineva care o viață întreagă s-a plimbat nonșalant prin benzinării, a trecut prin gări slinoase și a schimbat trenuri regionale, cineva care acum are propriul camion și energie să treacă granița doar ca să-și ia bere. Aș vrea să fiu băiatul singur și hotărît să se pastileze la un festival electro să fiu curiozitatea din mintea lui entuziasmul lui pentru ceva netrăit și periculos riscul renunțarea din nou aș vrea să fiu propriul șofer de camion în drum spre Danemarca. Îmbrăcat în tricoul cu care am dormit să mușc dintr-un sandviș luat la întâmplare din prima benzinărie un sanviș cu prea multă maioneză; să mi se facă greață și să știu că e doar greață, să merg mai departe cu camionul meu netulburat, cu rezervorul plin să trec granița din Suedia, să iau cu mine în cabină backpackerițe și băieți pierduți care se duc să se trashuiască la festivaluri electro #noshamenoshame Să iau cu mine berea frica de străini despre care să știu că e doar frică de străini dar nimeni n-are cum să se atingă de mine, niciun tricou de schimb și niciun plan decât să beau bere în Danemarca, să aștept să-mi treacă greața, să mi se facă din nou foame, și să mă întorc acasă cu multe, multe sticle. Mai târziu aș vrea să fiu o imagine generată de calculator o peluză impecabil tunsă un grătar de care se vor bucura prietenii în timp ce sirenele mașinilor de poliție se aud altundeva, departe de noi și apoi zgomotul scurt al tastelor când toate astea se vor șterge de pe ecran. Aș vrea să fiu oameni sportivi plați și frumoși genul care nu mănâncă maioneză ca să poată să iubească mai bine oameni cu abdomenul impecabil încântați de nord și chibzuiți cu dorințele. Aș vrea să fiu un grup de acrobați care se suțin unii pe alții în aer să fiu teama și siguranța și tot ce e între ele între ei asta și aplauzele de după (și mai ales băiatul timid din trupă pe care toată lumea îl cheamă în față pentru că e ziua lui, artificiile, stânjeneala când i se cere să mai facă o mică demonstrație dacă tot e birthday boyul spectatorii așezați confortabil pe scaune) Un meci de fotbal aș vrea să fiu ceva atât de liniștitor pentru o planetă de microbiști un meci de fotbal hipnotic capabil să aducă pacea în cartiere unul frumos, cu prelungiri, (dar fără niciun cartonaș roșu) și măcar o dată aș vrea să fiu toate înjurăturile care nu se aud decât pe stadion. (spațiul în care să-mi pot întinde picioarele cu lejeritatea unui mare manager de club Jürgen Klopp aș vrea să fiu) Zlatan Ibrahimovic marcând după ce driblează cinci adversari statuia aurită a lui Zlatan metalul care se bucură să se topească în forma lui discursul lui de acceptare a statuii. Zlatan mergând ca Jesus prin apă la două zile după operația de la genunchi pentru că leii nu se recuperează ca oamenii oricât de buni ar fi iar cel mai bun numai unul e musai să rămână și dacă cel mai bun nu primește cei mai mulți bani face scandal pleacă la alt club #avidadolars nu divă, leu, în lumea asta să fiu un zeu imigrat în Nord cu toane care nu se discută cele mai bune zece momente din cariera zeului sau mai bine George Best și să primesc gratis câtă băutură vreau în toate barurile din Manchester aș vrea să fiu rețeaua de taximetriști care-și trimit semnale și omoară plictiseala prin stație își varsă nervii, înjură clienții cred în Zamolxe și în realitatea uriașilor din Carpați își împărtășesc fără rest convingerile ei între ei ei cu străinii un sistem închis de avertizare îndreptățit și funcțional aș vrea să fiu noi între noi. ușa încuiată în spatele căreia îmi arunc tenișii din picioare când ajung acasă ușa încuiată în spatele căreia corpul meu scapă, în sfârșit, de haine ușa încuiată de pe marginea drumurilor ușa încuiată din spatele terenurilor ușa încuiată din vestiarele lor ușa încuiată din mașinile lor ușa încuiată de la toate grădinile și depozitele și garajele și portbagajele lor ușa încuiată dintre mine și toate glumele lor și birourile și colecțiile lor încuiată cu toate siguranțele lor și apoi când ajung acasă ( evitându-le întrebările refuzându-le țigările ocolindu-le insinuările ignorându-le recomandările îndepărtându-le mâinile continuând să-mi mestec, preocupată, guma, mereu câte o jumătate de lamelă, mereu Five Cobalt cooling peppermint – continuând să-mi pese ) când în sfârșit ajung acasă aș vrea atât de mult aș vrea să scuip tot odată cu guma din care s-a dus deja mentolul și să mă duc împăcată la culcare, liniștită ca Zlatan, abia trezit dintr-un coșmar ca Zlatan după ce i se spunea că e mai bun decît Ronaldo Grăsuțul ca să poată adormi la loc. Să adorm cu vocea unui prieten imaginar care-mi spune că Ronaldo Grăsuțul nu există, și nici camioane conduse cu o mână sigură de bărbați puternici și intangibili iubitori de bere și viteză nu există, cum nici zgomotul scurt al tastelor când toate astea se vor șterge de pe ecran nu există nici măcar în vis. Că acum există doar acest praf magic de așezat pe pleoape în care te scufunzi ca-ntr-o pudrieră uriașă - o mare de mică: și strălucești și strălucești și strălucești micuță stea. Acest poem a apărut inițial în volumul colectiv Arta revendicării. Antologie de poezie Din volumul Tot mai multă splendoare, Editura Cartier, 2023