::: AUDIO :::
::: TXT :::
Adrian Șchiop
Soldații. Poveste din Ferentari
Vinerea am trecut pe la birou şi o colegă mi‑a împrumutat nişte bani, 400 de lei. La întoarcere m‑am oprit la alimentara de la Zeicani, unde am făcut cumpărături de 50 de lei. Când am ieşit, l‑am văzut pe Alberto – şi (probabil) pe frate‑so – ieşind din crâşmă. Aş fi putut să‑l strig, dar am zis poate mai bine nu, nu e indicat să intru în atenţia lui Borcan ; ăla mergea ţanţoş în faţă, iar Alberto, ca un căţeluş, puţin în urma lui, la o juma de metru – deci nu minţea, Borcan chiar îl scoate dintre aparatele din bar, merge peste el şi îl descarcerează.
Aveam deci bani. O sută, mi‑am făcut un calcul, puteam s‑o toc cu Alberto, restul de 250 îmi trebuiau pentru Sibiu, unde se ţinea un congres al romilor – la care, prin iarnă, am apucat să zic ca fraierul că mă duc voluntar, că pot dormi la soru‑mea.
Toată ziua am stat ca pe ghimpi, aveam bani, ştiam sigur că o să ies, iar planul, în capul meu, era să ies să beau o bere cu Alberto şi să mă întorc frumos acasă, cum i‑am promis lui Vasi ; să‑l văd, atât.
Seara, Vasi s‑a apucat să gătească ceva, TV‑ul era pornit, eu stăteam la calculator – o seară casnică de familie. Dar la 8 n‑am mai rezistat şi m‑am cărat la Zeicani, bă Vasi, mă duc să beau o bere.
Era acolo, învârtindu‑se pe lângă aparate, frăţiorul meu, eram sigur că vii azi. Îi spusesem că sigur în cursul săptămânii iau salariul şi că o să apar atunci. Am lăsat‑o aşa, că am luat salariul – ceea ce era aiurea, fiindcă dacă mirosea că am bani, nu se mai dădea dezlipit de lângă mine.
Am băut vreo trei beri pe repede înainte şi în timpul ăsta m‑a tot ameţit de cap, că nu mai pot fără tine, trebuie s‑o facem, că nu mai pot. Hai, că pentru tine fac ce‑ţi doreşte inima, ţi‑o iau iar la muie, ai văzut ce muie ştie să facă fratele tău.
Băi Alberto, i‑am tăiat‑o, nu pot să te iau la mine, tre să‑l anunţ pe Vasi din timp dacă o fac, să aibă timp să‑şi caute un loc unde să doarmă. Mi‑a făcut scandal, am exagerat, a zis că dacă te mai aduc pe acolo când e el acasă, îşi caută altă chirie.
A oftat, a dus ochii spre cer şi, după 15 secunde – ştii, s‑a aplecat spre mine, eu în puşcărie am supt pula, nu mă feresc de tine. Aveam 16 ani ; la baie s‑au pus cerc în jurul meu patru băieţi cât uşa – şi m‑a lăchit frăţiorul meu, cu japca m‑a luat şi m‑a pus să le sug pula la toţi. Eram cel mai mic de acolo, ce puteam să fac ? M‑am dat pe lângă şmecheri şi mi‑am făcut viaţa bună. M‑am învăţat aşa, lache, că eram copil sărac şi trebuia să mă descurc şi eu. Dar nimic nu mi‑a lipsit. Venea la mine băieţi cu ţigări, mâncare, băutură, că nimeni nu ştia să facă muie ca mine. Am avut viaţă bună, mai bună ca afară, că am fost copil amărât, patru fraţi crescuţi de mamaie, ce zic, foamete mare, ne trimitea duminică la biserică să luăm colivă, greu, iarna ne trimitea la culcare nemâncaţi. Greu fratele meu, greu rău, că m‑am eliberat şi ce ruşine am mâncat nu vrei să ştii. N‑am zis nimic de ce am făcut la suferinţă, am mers pe burtă – dar tot s‑a spart şi a aflat tata ; ce zic tata, toate neamurile a aflat, a ieşit băieţii din puşcărie şi toată lumea a ştiut ce prostii am făcut. Un an de zile n‑am mâncat cu ei la masă, aveam măsuţa mea, cu farfuria şi lingura mea. Stăteam lângă nepoţii mei şi nu mă lăsa să pun mâna pe ei ; să se atingă cineva de mine – Doamne fereşte. Un an de zile să nu te atingă cineva, ce ştii tu, la noi ruşine mai mare nu e. M‑a dus la popă şi mănăstire, am băut agheasmă, câte n‑am tras. După un an ne strânge tata pe toţi la masă de Paşti, mă pupă pe gură şi zice gata, de acum nu mai eşti spurcat, eşti copilul meu – şi i‑a pus pe toţi să mă pupe. M‑a pus să mă jur cu popa şi lumânarea că nu mai fac câte zile oi avea treaba aia spurcată – dar, vezi ? Pentru tine calc jurământul şi o fac iar, că‑mi eşti drag de nu mai pot, aici în bar te‑aş pupa.
Şi cum să nu te înmoi la aşa o mărturisire ? Băi Alberto, ce să mai zic, m‑ai lăsat fără cuvinte.
Lasă capu‑n piept, se reculege, apoi îşi ridică privirea îndurerată, hai la tine frăţiorul meu, să vezi ce muie îţi fac de mă ţii minte toată viaţa. Mă trage spre el, dă să mă pupe pe gură, dar se răzgândeşte şi mă pupă zgomotos pe obraji – şi apoi sonor, către public, te pupă fratele tău că te iubeşte, dar nu e bulangiu, ce, numai bulangiii se pupă ? Te pup că eşti fratele meu etc. etc.
Deci, după patru beri băute pe repede înainte, întrebarea legitimă care se pune e : cum să rezişti unui asemenea asalt concertat ? că oameni suntem şi‑o inimioară avem ; aşa că până la urmă am cedat, hai s‑o facem Alberto.
Era 12.30 când am ajuns acasă şi Vasi nu dormea, uşa de la camera lui era deschisă. Nu a rostit un cuvânt, un salut măcar, stătea cu ochii înfipţi în calculator. Am auzit doar când s‑a ridicat şi a închis uşa.
În noaptea aia m‑a futut, în picioare, pe la spate, şi fără prezervativ – şi chiar aşa beat am gândit Adrian nu e bine ce faci, deloc nu e bine ce faci.
Ne‑am pus la somn, bă Alberto, i‑am cerut, pune‑te peste mine. Am zis‑o deja, fetişul meu sunt graşii, iar schema asta e parte din film.
Ai înnebunit ? Am 120 de kile, rup plămânul în tine. S‑a pus peste mine, a stat aşa două minute şi după ce s‑a dat jos – ei, cum a fost ? Ia zi, parcă te‑am călcat cu Touaregul lui frati‑mio. Ha ha, fetiţa mea te fac, vin la tine şi te calc în fiecare zi.
Şi Vasi ?
Lasă că‑l călcăm şi pe el cu Touaregul, ha ha.
Soldații. Poveste din Ferentari, Editura Polirom, 2017