::: AUDIO :::
::: TXT :::
Adriana Jderu
Lângă Lacul Morii
Prin geamul pătat al tramvaiului 41, Monica se uită spre baraj, unde un pescar în vârstă și un copil privesc în jos spre apa învolburată. Tânăra se ține strâns de o bară de susținere. Cele 20 de kilograme în plus, plasate predominant în jurul coapselor și al burții, o trag hotărât într-o parte la curba care vine imediat după stația Ciurel, iar fata se echilibrează la loc cu greu. Ține lângă ea un geamantan cu roți pe care și-l sprijină de picioare. Se uită la cei câțiva oameni care se plimbă agale sau aleargă în echipament de fitness pe digul familiar. Pe un colț de iarbă observă o cruce metalică veche, generică, ruginită, așa cum sunt multe altele prin oraș, acolo unde oameni au murit înecați sau în accidente de mașină. Copacii din parc sunt mai înalți decât își aduce aminte.
În timp ce tramvaiul se apropie de Piața Crângași, Monica decide să coboare la prima stație și să meargă pe scurtătura dintre blocuri, deși casa părinților e mai aproape de Podul Grant. Coboară într-un tumult de oameni grăbiți să schimbe tramvaiul cu metroul și alții nerăbdători să urce ca să prindă un loc pe scaun. Îi lasă pe toți să-și urmeze traiectoria. Între timp ea se uită la trotuarul dinspre piață la oameni mai molcomi. Sunt cei care locuiesc în cartier și care iau viața la pas fiindcă știu că doamna care vinde cartofi buni la taraba din complexul comercial mai stă ore bune, iar Catena de lângă Mega Image se închide seara târziu. Pare că mulți dintre cei care stau în Crângași au trăit în același loc aproape toată viața lor. Monica vede câteva fețe familiare, doar că mai ridate, mai arse de soare, cu pete maronii pe tâmple.
Tânăra traversează liniile de tramvai și se îndreaptă spre șirul de blocuri dinspre Strada Constructorilor unde încă mai găsește o cofetărie-brutărie-patiserie, chiar dacă numele de deasupra vitrinei indică o nouă franciză. Trece pe lângă alți oameni molcomi pentru care cartierul pare să le fie indiferent. Toți sunt concentrați asupra nepoților care aleargă în fața lor sau asupra sacoșelor de plastic cu câte trei patru produse. Chiar dacă a crescut aici, Monica nu poate spune cu siguranță de ce Podul se numește Grant sau de ce Lacul e al Morii. Ei știu răspunsul oare? Oamenii ăștia molcomi știu ceva? Probabil că ei preferă să nu se mai gândească la trecut. Probabil că nici nu îi admiră prezentul fiindcă prezentul e destul de confuz. Cartierul și-a schimbat fața mai mult decât oamenii. Are o formă ciudată, cu stâlpi noi amplasați pe trotuare, cu rânduri de flori și arbuști care forțează șoferii să parcheze oriunde se poate, fie la marginea străzilor, aleatoriu și gratuit, fie în spațiul special amenajat cu barieră, vizavi de piață, elegant și contra cost. E un loc cu Maxbet-uri și Raiffeisen-uri, saloane de înfrumusețare care poartă numele proprietarelor, secondhanduri cu geamuri rar spălate unde nu pare să mai intre lumea fiindcă orice sărac își permite acum să-și cumpere de la mall tricouri la preț de pâine, produse în Bangladesh. Și nu probabil, ci cu siguranță, că oamenii molcomi din cartier nu se mai gândesc la viitor cu prea mare speranță, deși îl discută pe larg, așa cum chiar tatăl Monicăi îi povestește din când în când la telefon. Sunt zvonuri că podul care se construiește peste Șoseaua Virtuții urmează să fie și mai mai modern decât cel de la Basarab și va schimba cu totul circulația rutieră din sectorul 6, iar planurile de dezvoltare pentru zona Lacul Morii includ transformarea Insulei Îngerilor în zonă de agrement, așa cum de altfel intenționase și Ceaușescu. Oamenilor din cartier le pasă prea puțin de astfel de planuri administrative. Comitete neoficiale de bărbați adunați în jurul unui joc de table pe partea cu umbră a vreunui bloc au formulat deja scenarii ridicol-realiste în care podul construit peste linia tramvaiului 41 ar duce direct în Lacul Morii, iar zona de agrement de pe insulă ar consta în numeroase erori de proiectare și lucruri făcute doar ca să fie bifate, ca mese de ping pong în pantă și bănci cu o singură scândură prea îngustă pentru șezut.
Pe măsură ce curbele dintre blocuri o îndreaptă pe Monica spre Strada Porumbacu, se gândește mai puțin la cartier și mai mult la părinți.
Fragment din volumul de proză scurtă Spații mici, Editura Humanitas, 2023