Începând din anul 2018, Simona Antonescu publică, la Editura Nemi, seria de cărți Istoria povestită copiilor. Până în prezent au fost publicate nouă din cele zece volume ale seriei.
Fotograful Curții Regale de Simona Antonescu a fost una din acele (rare) cărți care m-a cucerit de la primele rânduri. Am citit primele pagini cu surprindere și încântare, cu un zâmbet tot mai mare lățindu-mi-se pe față, cu opriri dese ca să-mi vină inima la loc și cu două dorințe contradictorii: să o citesc pe toată deodată și să zăbovesc cât mai mult timp pe fiecare pagină. (Laura Câlțea)
Simona Antonescu are o vervă de povestaş hipnotic. Îl priveşti în ochi şi, obligatoriu, accepţi tot ce grăieşte. Textul se ascultă, întrucât naratoarea, cititoarea de fotografii, rosteşte ce a văzut cu ochii ei. Cu fiecare istorisire, romanciera dă dovadă de mare răbdare să dezmembreze, până la ultimul şurubel, aparatul de fotografiat, pentru ca apoi să-l recompună funcţional, în fel şi chip, minunându-se totuşi că i-a rămas o piesă imposibil de integrat. (George Neagoe, Revista Cultura)

Titluri (selectiv):
- Fotograful Curții Regale (2015
- Darul lui Serafim (Editura Cartea Românească, 2016)
- Hanul lui Manuc (Editura Polirom, 2017)
- Ultima cruciadă (Editura Polirom, 2019)
- În umbra ei (Editura Polirom, 2021)
Premii (selectiv):
- Câștigător la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească
- Finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry
- Nominalizare la Premiile Observator Cultural
- Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România
titluri de Simona Antonescu
în „5 minute”:
în librării:





