::: AUDIO :::
::: TXT :::
Radu Vancu Kaddish - - - - - - - - - - Dragostea mea după ce mi-ai scos corpul din groapa comună mi-ai găsit în buzunarul din față al hainei carnetul cu ultimele poezii Era ud De la pământul ud Dar și de la corpul meu putrezit & îmbibat în hârtie L-ai uscat la soare Stăteai lângă carnet & așteptai să se usuce ca să vezi dacă se pot citi poeziile M-am gândit că te uitai la corpul meu cum se evaporă din carnet Cum se evaporă din poezii Și era un pic straniu că poeziile se vedeau numai dacă se evapora corpul meu din ele Era vară M-am evaporat repede & poeziile au început să se vadă Le citeai & te priveam în același timp din aerul de deasupra unde mă evaporasem & din groapa comună unde rămăsesem & din poezii Nu ai plâns Dar am plâns eu Te-ai uitat mirată cum carnetul se udă iar Ai început să sufli peste el Peste mine Cu cât suflai carnetul se uda mai tare L-ai pus în buzunar M-am evaporat de la căldura corpului tău mult mai repede decât de la soare Cum mă evaporam uneori de la soarele & moartea dulce care-ți răsăreau împreună pe față la orgasm Când l-ai scos peste nici un minut perfect uscat se vedea că nu înțelegi nimic Nici eu nu înțeleg dragostea mea Te privesc chiar acum din groapa comună Sau poate din poezii De fapt din amândouă Aerul din jurul tău sunt eu Dacă simți cum aerul & lumina se fac deodată un fel de sare udă să nu te sperii Sunt doar eu E doar poezie - - - - - - - - - - (Doar pentru că lumina plânge de la ce scriu nu înseamnă că sunt viu) - - - - - - - - - - Aș putea să nu-mi aduc aminte de tine dragostea mea dar lucrurile simple nu merită făcute Simplă e inima care când moare a și murit Simplu e creierul care când se oprește chiar s-a oprit Dar groapa comună nu-i niciodată simplă Aici totul forfotește până dincolo de sânge Ca-n poezie Ca-n dragoste Tu dintotdeauna ai fost groapa noastră comună dragostea mea Noi am trecut din prima secundă dincolo de sânge - - - - - - - - - - (Doar pentru că scriu poemele astea nu înseamnă că sunt viu) - - - - - - - - - - Ce frumos răsar inimile peste groapa noastră comună zice Miklós Șșșt zic morții să nu le speriem Și ne uităm cum inimile alunecă pe deasupra ca niște pești de lumină Fir întins strigă unul mai de la margine Bă ce prost ești le-ai speriat urlă vecinul lui Ba nu s-au speriat boule Câteva inimi au coborât și mai aproape Morții freamătă ca orfanii la o vizită de înfiere O aud zice Miklós e Fanni a ta Inima ta ca un somon de lumină coboară printre morți și începe să înoate înspre mine - - - - - - - - - - Dragostea mea când carnea mea se topea & se îmbiba în carnețelul din buzunar știam că niciodată nu te-am înșelat mai oribil Numai în carnea ta mai intrasem ca în hârtia asta Nu Invers Numai carnea ta mai intrase atât de adânc în mine Mă îmbibam & mă așteptam ca paginile să înceapă să cânte chiar acolo în groapa comună Cum cânta carnea mea după ce te îmbibai în ea Cum a cântat neîntrerupt de când te-am văzut în stația de tramvai de lângă Keleti & până când glonțul mi-a intrat în ceafă aici la Abda lângă Győr N-ai să mă crezi când o să-ți spun că și glonțul străbătând creierul îmbibat de tine a început să cânte Dar toată groapa comună poate depune mărturie că așa a fost Așa că-i un mic scandal că paginile n-au cântat aici jos printre oase Cântecul ne-ar fi făcut să uităm că nu mai aveam carne Cum ne făcea înainte să uităm că avem carne La vreo 2 luni după ce m-ai scos din groapă erai deja înapoi la Budapesta pe strada Pozsony în patul nostru Ai scos carnetul din care mă evaporasem & l-ai pus lângă tine în pat & l-ai deschis A început să cânte ca o cutiuță muzicală Ai rămas întinsă & l-ai ascultat atentă cântând neîntrerupt de atunci din iunie 1946 până în februarie 2014 când te-ai ridicat din pat & ai închis carnetul & ai coborât aici lângă mine M-ai îmbrățișat & am început să ne îmbibăm liniștiți unul în altul ca în pământ Ca în hârtie Groapa comună a început deodată să cânte ca o cutiuță muzicală - - - - - - - - - - Cum făceai Flammkuchen & te supărai pe cuptorul care mereu îi ardea partea de jos Deși iubeai chestiile crocante Cum îmi turnai mereu mai mult din ibricul de cafea Deși iubeai cafeaua Cum alegeai mereu pentru mine porția mai mare din crème brûlée Deși iubeai și asta Cum ai tradus Aurélia a lui Nerval & te supărai pe el că s-a sinucis înainte s-o termine Deși iubeai sinuciderile Cum încercai să gemi cât mai puțin în orgasm Deși iubeai sexul Cum te supărai când eu aveam orgasm pe tăcute Deși iubeai tăcerea Cum te supărai că ești cu 3 ani mai mică decât mine Eu sunt evident cea mai bătrână dintre noi (Aveai dreptate Eu urma să mor la 35 tu la 102) Toate astea iluminează orbitor groapa comună Aproape cât iluminai tu în zilele triste groapa de sub cer
(Poeme din volumul Kaddish, Casa de Editură Max Blecher, 2023)