::: AUDIO :::
::: TXT :::
Alexandru Vakulovski
Urmuz. Cei dintâi trăsniți
oamenii ăștia se plimbă după mine uite‑i obosiți transpirați sar dintr‑un copac în altul până îmi dau de urmă oamenii ăștia se plimbă cu mine sar dintr‑un copac în altul după ei
sunt cu ochii în telefoane în hărți dau cu zarul în cărți uite câtă bucurie e în dinții lor când reușesc să mă prindă de aripi uite cum sare din ei oboseala dintr‑un copac în altul după mine
pe aici lucrurile s‑au schimbat dar nu într‑atât cât să dispar cu totul nu am parte de plăci de case dar ei găsesc zidurile pe lângă care am trecut ei își întind degetele spre mine și eu sunt acolo
orașul lor e sub orașul meu iar ei o iau razna din cauza mea își trec mâinile prin bule mă prind de haine eu tresar mă șterg pe față îi caut atunci și îi privesc de pe‑un pervaz sau dintr‑un copac acum eu merg după ei și mă privesc ochii mei goi din portrete îi văd ochii mei zic uite o pasăre ei se apropie de Casa Doina cu frică și eu de pe‑o sârmă mă gândesc dac‑o să intre și ochii mei și‑ai lor și iarăși ai mei citesc numele vinurilor și noi cu toții ne ferim de oamenii veniți la nuntă
oameni cu trandafiri la butonieră cu buchete de plastic cu șervețele imaculate pe timpul ăsta transpirat boscheții de la Bufetul de la Șosea sunt tot acolo iar eu îmi pun mâinile‑n cap mesele sunt altele oamenii de atunci le stau în spate la cei de acum unii îi trag de pantaloni pe cei de acum și vezi cum saltă și cum se aranjează de parcă astfel ar putea pune definitiv lucrurile la locul lor
uite el zice 1923 Dumitru moare bunicul se naște iar Soso recită nu 1923 Rapid București iar eu îi zic da omule zidul e altul cearșaful e altul dar de pe‑o cracă eu de pe alta bunicul tău te privim toate astea ne privesc te privesc și nimic nu poate împiedica mici scurtcircuite mici bule de săpun bule de aer care mă fac să mă ridic din boscheți și creierul împrăștiat vine‑napoi și eu trag aer în piept și felicit mirii casă de piatră zic să fiți sănătoși și ei se uită la mine îmi mulțumesc se uită la poze zic un porumbel a intrat în cadru o grivă o cioară un mierloi
sunt acolo și îmi văd mai departe de treabă îmi văd de nuntă căci nicăieri nu scrie aici Urmuz și‑a împrăștiat creierii sau nu vorbesc ca‑n reviste ca‑n cărți premergătorul înaintașul steaua nu nimic
m‑ai întrebat de Urmuz îi zic oamenii și eu sunt acolo
tristețea și moartea se se‑mbrățișează ies scântei și iată apare bucuria literatura poezia și mănăstirea Antim
casele nu‑s străzile nu‑s oamenii continuă să scrie pe ziduri Antim 8 Apolodor 13 și orașul apare cu cerșetori tarabe artiști bețivani narcomani păsări și eu care‑mi car în spate lada de care toți scriu că e de negăsit în care se ascunde și muzica unor ani
Ciprian e la Casa Capșa ei se opresc fac poze aplaudă și zic Urmuz și eu parcă îmi amintesc de ceva și pun mâna pe zid sunt peste tot iar în urma mea e prezentă o droaie de oameni la fel înainte
Urmuz numele ăsta poate înseamnă ceva
un pui fără ochi
surzii trăiesc în blocurile înalte noi basarabene unde pereții se sparg și saci de moloz curg curg în camioanele din curte în timp ce zeci de bormașini fac găuri în noii pereți iar muncitorii deschid ferestrele să audă toți muzica dată la maxim ritmul distrugerii în construcție
când vine liniștea după vreo cinci șase șapte ani surzii se mută în alte blocuri noi e bine perfect nici un deranj revolverul pus la cap face bine el vindecă și construiește ceva mai bun uite cum din gaură iese tumoarea e un nou început
cărțile arse fac loc unei literaturi mai bune cuvintele nu dispar se ridică cu flacăra și se așază în pagină e o lume bună bună surzii ascultă genunchii zdrobiți sunt mai flexibili coastele rupte ne fac mai elastici răul e eradicat prin praf de pușcă prin tăieturi fine prin funii‑laț bine strânse
cu plămânii plini de praf nu e nevoie de mască virușii mor n‑au nici o șansă seringile intră în vene cu aer și‑ți dau aripi Bruce Lee nu mai moare puișorul fără ochi va trăi va fi în lumina lui din beznă va fi bufniță va fi cucuvea totul se potrivește și se‑ndreaptă
zdrobim degetele ca să le dăm cu cremă anti‑durere roiuri de păsări ne salută din cer cresc lalele și narcise pe ruine Sarmizegetusa e vie cronicarii iar au șalvari capul de rățoi măcăie fără trup și nu n‑o să‑ți mai dorești niciodată să fii Urmuz să fii ca Urmuz
(Fragmente din romanul Urmuz. Cei dintâi trăsniți, colecția Biografii romanțate, Editura Polirom, Iași, 2021)