::: AUDIO :::
::: TXT :::
Radu Aldulescu Drumu-i lung, căldura mare Ferma furniza legume, carne și lactate obținute în condiții naturale sau ecologie, cum avea să se spună mai târziu, unor cadre superioare ale Partidului și mai cu seamă familiei Ceaușescu. Bunica a avut ocazia să-l cunoască pe Ceaușescu, a dat chiar mâna cu el și au vorbit în fața Magaziei de Cereale unde lucra ea. Ceaușescu avea o mână fină și moale ca de domnișoară de pension și mirosea frumos. Se dădea cu un parfum special, scump probabil, pe care bunica l-a ținut minte, pentru că de atunci n-a mai avut ocazia să-l mai miroasă altundeva… Florența nu s-a putut abține să n-o întrebe câte luni nu s-a mai spălat pe mâini după ce a dat mâna cu Ceaușescu, mă rog, o glumă, un banc răsuflat-trezit, pe care bunica nu l-a înțeles și nici nu l-a luat în seamă, păi cine ar mai sta să-și amintească dacă s-a spălat sau nu pe mâini și ce importanță ar mai avea? Ceaușescu cică, avea el mâini de domnișoară parfumată, dar vorba-i era blajină și apăsată, de țăran sfătos și cumsecade și se vedea că el vrea să ajute omu’. Asta bineînțeles, dacă omu-i de bizuială, ca să-l ajute și el la rândul lui. Te ajut ca să m-ajuți, cum ar veni. Tovarăși, nu degeaba ne spunem tovarăși! Oltean, deh, precaut și vigilent, știa rostul la toate cele, nu puteai să-l încurci, că altfel cum ar fi ajuns Președinte? Poate că n-o să crezi, Florențo, da' Tovarășul Președinte s-a mirat foarte tare că io, ca femeie și încă una deloc voinică, pricăjită chiar, cum mă vezi, că am muncit mult la viața mea și am îndurat multă foame… Una d-asta ca mine, da, de mă suflă vântu', s-a mirat Președintele să mă vază că descarc din remorci și car cu spinarea saci de grâu și porumb de șaizeci-șaptezeci de kilograme și m-a întrebat dacă n-aș vrea să fiu mutată la o muncă mai ușoară și ce crezi că i-am spus? Ba nicidecum, Tovarășe Președinte, eu nu vreau să fiu mutată de aici, fiindcă m-am învățat cu munca mea și nu-mi este deloc greu. Bravo, bunico, ai dat cu piciorul ocaziei de a scăpa de saci! Ți s-a întins o mână și te-ai ținut cu nasul pe sus în fața Președintelui. Cine mai era ca tine?! Degeaba te râzi, Florențo, că mie nu mi-a fost greu și nu mi-a mers rău la Magazia de Cereale, de unde-am ieșit c-o pensie bunicică, care mie una mi-ajunge ca să trăiesc. Ceaușescu venea în vizită și-n inspecție la Fermă de câteva ori pe an, cel mai adesea neanunțat, prin surprindere, ca să vadă cum merg treburile. Era Ferma lui, vezi, el era stăpânul, gospodarul, care-și hrănea familia de acolo. În fiecare zi la ora douăsprezece punct, de la Fermă pleca o furgonetă escortată de doi motocicliști, să ducă alimente proaspete la bucătăria familiei Ceaușescu… Tare aș fi curioasă, bunico, ce misiune aveau motocicliștii ăia? Oare păzeau mâncarea, să n-o fure cineva pe drum? Vezi tu, Florențo, asta nu putem s-o știm. Dacă păzeau mâncarea să n-o fure, sau să n-o otrăvească cineva. Ăsta era tipicul Tovarășului Președinte: furgonetă cu motocicliști. Noi nu știm de ce și nici nu se cade să ne intereseze. Știi doar cum e vorba aia, nu e treaba oilor de unde bea măgaru' apă. Ceaușescu era un om cumsecade, vezi, îi păruse rău de ea că se cocea sub sacii ăia grei și inhala praf de pleavă până tușea să-și dea duhul și scuipa negru. Plămânii ei erau ca un horn de sobă necurățat de ani de zile, abia mai sufla… Fiecare cu crucea lui, Florențo, da-i bine să mai luăm aminte și la crucea altora, care ar putea să fie mai grea decât a noastră. Bunica a plâns de-ai fi zis că se rupe sufletu-n ea, când l-a văzut pe Ceaușescu la televizor cum l-au împușcat în sfânta zi de Crăciun, cu nevastă-sa, care a spus de mai multe ori, dacă ne omorâți, omorâți-ne împreună și chiar așa au și făcut, amarnică soartă au mai avut oamenii ăștia și nemeritată! Ba nu-mi spune mie, Florențo, care revoluție, libertate și democrație? Io l-am cunoscut și-am dat mâna cu el. Pe bunica nimeni n-a putut s-o convingă că Ceaușescu n-ar fi fost un om cumsecade, un om care și-a iubit mult Țara și Poporul și a făcut pentru ele tot ce i-a stat în putință și tocmai de aceea l-au împușcat, Florențo, mare păcat, da' poate că mai bine că s-a întâmplat așa, fiindcă cei care l-au omorât i-au luat păcatele și i-au înlesnit mântuirea. Fragment din romanul Drumu-i lung, căldura mare, Editura Litera, Biblioteca de Proză Contemporană, 2021