::: AUDIO :::
::: TXT :::
Andrei Ungureanu
Nașterea eroului
Insomnia e chin. Poți să reziști fără mâncare, fără apă, fără soare, dar lipsa somnului te omoară. Nu imediat, nu violent, ci mai degrabă ca o rană care sângerează încet, fără s-o poți închide. Zi de zi mai pierzi puțin din vlagă, din conștiență, din viață. Până când, într-o zi îți pierzi mintea cu totul. Oamenii care-și pun întrebări nu pot dormi bine. De asta nici nu sunt fericiți. Cum să fii fericit dacă tu nu dormi? Stai în pat, închizi ochii, dar gândurile nu le poți opri. Macini la gânduri ca o moară stricată, rămasă fără grăunțe și care acum își roade propria-și substanță. Oamenii care nu-și pun întrebări dorm bine și sunt fericiți.
Moussa se obișnuise deja cu nopțile albe. Le privea ca pe o fatalitate a sorții, ca pe o boală incurabilă cu care trebuie să te obișnuiești să trăiești. Poți să umbli la doctor, poți să umbli la vraci, și o făcuse și el, e în zadar. Pleci și lași insomnia în pat. Zici că scapi de ea, schimbi camera, schimbi patul, dar ea vine după tine și o regăsești oriunde ai merge. Singura soluție e să nu stai acolo, să nu rămâi în cameră, să ieși, să umbli, dar cât poți să fugi? Mai devreme sau mai târziu tot trebuie să te întorci. Și ea va fi acolo, așteptându-te cuminte, fără să se fi speriat de lipsa ta. Unde ai fi putut să te duci?
Moussa ieși din casă pe când nu se înserase încă bine. Presimțea că discuțiile de peste zi nu-l vor lăsa să doarmă și nu avea chef să rumege, iar și iar, aceleași gânduri pe care le știa atât de bine. Despre cine e, despre de ce e cum e și despre cine ar vrea să fie. E bine să te gândești la cine ești ca să înțelegi ce se întâmplă cu tine, și e bine să te gândești la viitor ca să știi ce vrei să faci. Dar gândurile astea nu te scot din căcat. Repeți aceleași idei și ajungi la aceleași concluzii, dar nimic nu se schimbă în viața ta. Și constați că nu-ți mai sunt de folos. Te-au luat prizoniere și te torturează. Ce e iadul dacă nu distanța dintre ideal și real?
Se îndurase cu mare greutate să își rupă din mica rezervă ca să cumpere benzină și să meargă să dea o tură prin oraș. Îl chinuia gândul viitoarelor remușcări. Ciudat, chinul se opri imediat ce băgă banii în buzunar. Oricum, chiar credea că o să reușească să-și cumpere dubă de marfă? Sau se apucase să strângă doar ca să aibă conștiința împăcată că face ceva, că încearcă să își schimbe soarta, ca să-și potolească frustrările și să se mintă că ce spun ceilalți despre el nu e adevărat? Se opri o clipă apoi vârî toți banii în buzunar.
Într-o țară care produce mult petrol, benzina ar trebui să fie ieftină, dar nu era și cazul Senegambiei. Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vinde apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. Pământul roșu, copt de soare și uscat de vânt, se desfăcea în bucăți din ce în ce mai mici, până nu le mai puteai vedea, dar le simțeai în nas și în gură, înroșeau rufele puse la uscat, acopereau totul cu un strat gros de praf.
Obosit și însetat, se opri să bea o bere la una din cârciumile de lângă universitate. Făcuse drumul ăsta ani de zile, tot pe scuter, pentru a participa la cursuri. Părinții făcuseră eforturi mari ca să-l țină în facultate și erau mândri că reușise să termine, era singurul din mahala cu diplomă. Sperau că îi va deschide ușa spre o viață mai bună, ușă care, credeau ei, lor le fusese închisă tocmai din cauza asta, că nu aveau studii. Își ascunseseră destul de bine dezamăgirea când au constatat că n-a fost așa, că diploma în sine nu valorează nimic dacă nu e însoțită și de alte hârtii, mai mici, dar mai puternice. Încercaseră să nu-i reproșeze lui Moussa asta, e drept că-și dăduse silința și avusese o mică bursă din care-și mai lua de mâncare și-i mai ușurase și pe ei, dar Moussa își dăduse imediat seama de adevăr și acum se prefăceau că subiectul nu mai există. Nu-l aduceau în discuției nici ei, nici el, ca un cadavru învelit în covor care miroase de te trăjnește, dar nimeni nu vrea să recunoască că-i pute ca să nu fie nevoit să-l dea afară. Și așteptau să putrezească de tot, să nu mai fie, să se descompună în cele din care fusese alcătuit.
Porni din nou la drum, pe bulevardele principale ale orașului. De acum se făcuse noapte neagră. Mergea fără țintă, bucurându-se de plimbare. Noaptea, când e cald și senin, e cel mai frumos să te plimbi. Ziua e prea cald și prea plin de oameni care merg în toate direcțiile, care să câștige un ban, care să cumpere de-ale gurii, care să scape de vreun soț cu care nu mai puteau trăi sub același acoperiș. Noaptea însă doar cei care n-au treabă ies din casă. Și nici nu e bine să ieși de fapt. Trebuie să eviți locurile slab luminate și unde sunt grupuri de oameni adunați la un loc. Mai bine ocolești decât să riști. Nu se știe cum îți aruncă o bâtă între roți și te trezești și bătut și jefuit.
Moussa nu se grăbea. Pe trotuarele sparte treceau cârduri de fete, aranjate la ultima modă pentru a ieși în cluburi. Alte dăți ar fi fost gelos pe ele, acum știa mai bine. Erau frumoase, nimic de zis, mai ales în grup, dar frumusețea aia era artificială, era rezultatul unor ore de pregătire, și hainele alea scumpe erau un simplu trompe l’oeil, menite să ascundă sărăcia în care, la fel ca el,
trăiau. Mergeau în club cu speranța nemărturisită că îl vor întâlni acolo pe Făt-Fumosul care se va îndrăgosti de ele și le va duce din bordei (sau din bordel) în castel. Până la o vârstă când, cu tot efortul, nu-și mai puteau ascunde semnele îmbătrânirii și erau nevoite să se mulțumească și cu un om de rând.
Altfel, viața putea încă să fie frumoasă, dacă știai unde să cauți frumosul ăsta și reușeai să-i ignori murdăria. Până la urmă poți trăi bine oriunde dacă ai bani, și invers, toată frumusețea locului pălește când singurul lucru la care te poți gândi e burta care te roade. Pe străzi, pe lângă tuk-tukuri și hârburi ale piețarilor treceau acum mașini scumpe și motociclete ultimul răcnet, încetinind pe lângă grupurile de fete pe care le invitau să urce. Alții își arătau virilitatea urcând pe o roată și turând motoarele, care bubuiau ca niște mitraliere înfundate.
Deși, în general, culoarea roșie a semaforului era opțională, la o intersecție Moussa se trezi în spatele unui grup de motociclete scumpe. Băieții așteptau, atenți, la semafor și păreau veseli și lipsiți de grijă, probabil copii de burghezi sau de procurori, senatori, noua aristocrație a țării. Nici nu și-a dat seama când au demarat în trombă, în ceea ce părea o cursă ilegală. Până la următoarea intersecție să fi fost vreo 300 de metri și Moussa a încercat, fără succes, să se țină de ei. Motocicliștii zburau pe bulevard, ocolind mașini și tuk-tukuri, atenți nu doar să fie primii ci și să nu piardă controlul asupra mașinăriilor pe care le conduceau. Din depărtare nu se putea vedea cine e primul, dar după zgomotul de motoare înfierbântate era clar că cursa încă nu se sfârșise.
A fost apoi o lovitură, o bubuitură de sticlă spartă și metal contorsionat, ca și cum ai arunca un frigider plin de veselă de la etajul 4. O clipă nu s-a mai auzit decât un sfârâit, ca o priză care a făcut flamă electrică și acum ’’fierbe’’. După ce primul țipăt a spart tăcerea, larma asurzitoare nu s-a mai oprit.
Moussa a ajuns târziu, când deja un grup de oameni se adunase în jurul accidentului. Ceilalți motocicliști abia se întorceau, cu greu reușiseră să frâneze și se grăbiseră să revină lângă prietenul lor. S-a oprit și și-a lăsat cu grijă scuterul pe trotuar. Inițial n-a putut vedea nimic, era imposibil să pătrunzi prin zidul de oameni, așa că s-a lăsat păgubaș. S-a întors la scuter și l-a apropiat de locul cu pricină, apoi s-a suit în picioare pe șa, și abia așa a reușit să vadă câte ceva, dar nici asta nu l-a lămurit prea mult. Pe jos, lângă motocicleta fumegândă care-și vomitase piesele ca mațele unuia cu burta spintecată, un bărbat. Sub el plutea o baltă care putea la fel de bine să fie de sânge sau de ulei ars, imposibil de spus în îmbulzeală. În aer: miros de scurt circuit și de piele arsă.
Fragment din romanul Nașterea eroului, Editura Litera, 2022